În contextul legislației din România și a celei europene — marcată de Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, de auditurile energetice obligatorii pentru marii consumatori și de directivele stricte privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră —, acest standard oferă organizațiilor un instrument practic pentru a reduce consumurile și a optimiza costurile cu utilitățile.
Standardul obligă organizațiile să își stabilească o „linie de referință” a consumului de energie (electricitate, gaze, combustibili) și să implementeze un plan de acțiune clar pentru a reduce risipa și a crește eficiența echipamentelor.
Prin monitorizarea riguroasă a consumurilor și identificarea zonelor cu pierderi mari (utilaje învechite, izolație precară, iluminat ineficient), implementarea ISO 50001 aduce economii financiare substanțiale și rapide în bugetul companiei.
Standardul sprijină direct politicile de mediu ale organizației, ajutând-o să își reducă emisiile de CO₂ și să integreze mai ușor sursele de energie regenerabilă în mixul său energetic.
Din punct de vedere legislativ, conform legilor naționale privind eficiența energetică, marile companii (cu consumuri de energie de peste un anumit prag) care dețin o certificare ISO 50001 valabilă pot fi exceptate de la obligația de a efectua audituri energetice externe periodice, standardul asigurând deja un control intern riguros și continuu.
Cateva intrebari frecvente despre certificare:

Este o evaluare independentă prin care se confirmă că procesele sau serviciile unei organizații respectă cerințele unui referențial prestabilit și sunt aplicate în mod consecvent.